Devoir de Philosophie

black cat

Publié le 15/10/2013

Extrait du document

  Pisica neagr?  PENTRU ACEAST? NEOBI?NUIT? ?i, totu?i, foarte simpl? poveste pe care-ncep s-o dep?n pe hârtie, nu a?tept ?i nici nu cer cuiva crezare. Nebun a? fi s-o fac, într-adev?r, în împrejur?ri când pân? ?i sim?irea se-ndoie?te de ea îns??i. ?i, totu?i - nu-s nebun - ?i sigur sunt c? nici nu am visat. Dar mâine voi sfâr?i cu via?a, iar azi vreau s?-mi u?urez sufletul. ?i tot ce mai doresc e s? înf??i?ez deschis, pe scurt, ?i f?r? comentarii, un ?ir de întâmpl?ri obi?nuite. Obi?nuite, da, dar care prin urm?rile lor m-au îngrozit - m-au torturat - m-au nimicit. Nu voi încerca s? le explic. C?ci pentru mine - au însemnat doar groaz? - chiar dac? al?ii le vor socoti ciud??enii ?i nu întâmpl?ri teribile. ?i poate c? se va g?si un creier care-ar putea s? desprind? - din n?lucirea mea - întâmplarea obi?nuit?, un creier mult mai calm, mai logic, ?i mai pu?in înfierbântat decât al meu, ?i care, p?trunzând în faptele cu-atâta spaim? de mine povestite, s? vad? doar înl?n?uiri fire?ti de cauze ?i de efecte. De mic copil m-am deosebit de ceilal?i copii prin firea mea blajin? ?i cuminte. Era atât de cunoscut? bun?tatea mea încât, ades, colegii m? batjocoreau. ?ineam nespus la animale ?i bunii mei p?rin?i m? r?sf??au, dându-mi mereu astfel de prieteni. Cu ei îmi pl?cea s?-mi petrec tot timpul, ?i nu eram mai fericit decât atunci când îi hr?neam ?i-i mângâiam. Aceast? sl?biciune s-a accentuat cu vârsta ?i, ajungând un om în toat? firea, g?seam în ea prilej de mul?umire. Cei ce-au iubit vre-odat? un câine credincios, iste?, nici nu mai au nevoie s? li se explice natura sau intensitatea pl?cerii suflete?ti ce-o încercam, în dragostea dezinteresat?, altruist? a unui animal e o und? ce ajunge drept în inima celor ce-au avut trista posibilitate s? cunoasc? prietenia meschin? ?i ata?amentul schimb?tor al Omului. M-am însurat de timpuriu ?i m-am bucurat nespus când am în?eles c? so?ia mea avea o fire asem?n?toare. ?tiind ce mult ?ineam la animale, ea nu pierdea nici un prilej s?-mi d?ruiasc? cele mai dr?g?la?e exemplare. Aveam p?s?rele, ?i iepura?i, ?i un pe?ti?or auriu, un câine splendid, o maimu?? ?i o pisic?. Era o pisic? destul de mare, frumoas?, în întregime neagr? ?i de-o-inteligen?? izbitoare. So?ia mea, o fire deosebit de supersti?ioas?, când venea vorba de inteligen?a pisicii amintea de vechi eresuri populare potrivit c?rora pisicile negre ar fi ni?te vr?jitoare. Nu cred c?-ntotdeauna vorbea cu seriozitate, ?i pomenesc aceasta doar fiindc? mi-am amintit chiar acum. Îi d?dusem numele Pluto, ?i-mi devenise tovar??ul favorit de joac?. Pisica nu l?sa pe nimeni altul decât pe mine s?-i aduc? de mâncare, ?i m? urm?rea într-una prin cas?. Abia izbuteam s-o opresc s? nu se ia dup? mine ?i pe strad?. Prietenia noastr? a durat ani de-a rândul, ani mul?i în care felul meu de-a fi, întreaga-mi fire - cu ajutorul acelui demon ce poart? numele Be?ie - s-a tot schimbat în r?u ?i m?-nro?esc f?când acum m?rturisirea. Din zi în zi eram mai ursuz, mai nest?pânit ?i, mai cu seam?, nep?s?tor la cei din juru-mi. O, câte oc?ri am azvârlit so?iei mele! ?i, pân-la urm?, am ajuns s-o ?i lovesc. Desigur c? ?i bietele animale au avut de-ndurat din pricina schimb?rii mele. Nu numai c? nu-mi mai p?sa de ele, dar începusem s? le chinuiesc. Singur, Pluto doar nu-ndura prigoana. Nu pregetam îns? s? chinuiesc maimu?a, iepurii ori câinele, când întâmplarea sau devotamentul lor prostesc mi-i aduceau în cale. Iar boala tot cre?tea în mine - ?i ce îngrozitoare boal? e Alcoolul! - ?i pân? la urm? chiar ?i Pluto, ce-mb?trânise ?i era tot mai posac - chiar Pluto, zic, a început s? simt? urm?rile st?rilor mele proaste. Odat?, într-un miez de noapte, pe când m? întorceam beat spre cas? din hoin?relile mele prin ora?, mi s-a p?rut c? pisica se ferea s?-mi ias?-n cale. Am vrut s-o iau in bra?e când, temându-se cred c-am s-o lovesc, ?i-a-nfipt, dar nu prea tare, din?...

« negre ar fi nişte vrăjitoare.

Nu cred că-ntotdeauna vorbea cu seriozitate, şi pomenesc aceasta doar fiindcă mi-am amintit chiar acum.

Îi dădusem numele Pluto, şi-mi devenise tovarăşul favorit de joacă.

Pisica nu lăsa pe nimeni altul decât pe mine să-i aducă de mâncare, şi mă urmărea într- una prin casă.

Abia izbuteam s-o opresc să nu se ia după mine şi pe stradă.

Prietenia noastră a durat ani de-a rândul, ani mulţi în care felul meu de-a fi, întreaga-mi fire — cu ajutorul acelui demon ce poartă numele Beţie — s-a tot schimbat în rău şi mă-nroşesc făcând acum mărturisirea.

Din zi în zi eram mai ursuz, mai nestăpânit şi, mai cu seamă, nepăsător la cei din juru-mi.

O, câte ocări am azvârlit soţiei mele! Şi, pân-la urmă, am ajuns s-o şi lovesc.

Desigur că şi bietele animale au avut de-ndurat din pricina schimbării mele.

Nu numai că nu-mi mai păsa de ele, dar începusem să le chinuiesc.

Singur, Pluto doar nu-ndura prigoana.

Nu pregetam însă să chinuiesc maimuţa, iepurii ori câinele, când întâmplarea sau devotamentul lor prostesc mi-i aduceau în cale.

Iar boala tot creştea în mine — şi ce îngrozitoare boală e Alcoolul! — şi până la urmă chiar şi Pluto, ce-mbătrânise şi era tot mai posac — chiar Pluto, zic, a început să simtă urmările stărilor mele proaste. Odată, într-un miez de noapte, pe când mă întorceam beat spre casă din hoinărelile mele prin oraş, mi s-a părut că pisica se ferea să-mi iasă-n cale.

Am vrut s-o iau in braţe când, temându-se cred c-am s-o lovesc, şi-a-nfipt, dar nu prea tare, dinţii-n mâna mea.

Pe dată m-a cuprins o furie drăcească. N-am mai ştiut ce fac.

Era ca şi cum sufletu-mi se ridicase zburând din trup, şi-o răutate diavolească, întărâtată de băutură, îmi pătrunsese orice fibră.

Am tras briceagul din buzunar, l-am deschis şi, apucând de beregată bietul animal, am apăsat cu hotărâre, scoţându-i un ochi din orbită! Roşesc, mă îngrozesc şi mă cutremur acum, când destăinuiesc hârtiei groaznica-mi cruzime. Când, odată cu dimineaţa cea limpede, mi-a revenit şi judecata, când aburul nocturnelor orgii s-a risipit — am încercat un - sentiment, de groază şi de remuşcare la gândul nelegiuirii fără seamăn pe care o săvârşisem.

O, dar era un sentiment plăpând şi îndoielnic, care nu-mi atingea sufletul. M-am pogorât din nou în.

iadul alcoolului, şi am înecat curând, în băutură, chiar amintirea faptei săvârşite.. »

↓↓↓ APERÇU DU DOCUMENT ↓↓↓

Liens utiles